Sarah Sewall, subsecretarul de Stat american responsabil de Securitate civică, Democrație și Drepturile omului, a anunțat, potrivit MTI, că ambasadele Statelor Unite din țări central și est-europene elaborează un plan de acțiune pentru susținerea eforturilor anticorupție în respectivele state.
„Nimeni din Ungaria nu este fericit că țara noastră, alături de numeroase alte țări au fost declarate de Statele Unite câmp de operațiuni”, a reacționat premierul conservator al Ungariei, Viktor Orban.
„Guvernul Ungariei încearcă să afle dacă acest plan are vreo legătură cu negocierile privind Acordul de liber-schimb UE-SUA. Dacă cineva vrea să coopereze cu Ungaria, noi suntem deschiși. Nu este nevoie să facă presiuni și să cheltuiască bani în spatele nostru …, suntem pregătiți să cooperăm cu oricine pentru o cauză bună”, a adăugat Orban.
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a denunțat „un plan anticorupție pregătit de un stat străin” care ar viza Ungaria, fără consultări cu Budapesta, precizând că a fost convocat pentru clarificări Andre Goodfriend, însărcinatul cu afaceri al ambasadei americane.
Sarah Sewall, subsecretarul de Stat american responsabil de Securitate civică, Democrație și Drepturile omului, declara săptămâna trecută că sunt necesare noi măsuri pentru combaterea corupției la nivel global, avertizând că fenomenul are efecte asupra sistemului economic și asupra securității.
Potrivit secretarului de stat pentru Afaceri Europene, Szabolcs Takacs, Ungaria este preocupată că unul dintre cei mai importanți aliați ai Europei pregătește un plan de acțiune pentru țări central și est-europene fără a consulta guvernele statelor respective. „Putem considera că este vorba de o încălcare a suveranității”, a spus el, dând asigurări că Guvernul Ungariei acordă o mare importanță combaterii corupției.
Noile tensiuni intervin pe fondul deteriorării relațiilor între Statele Unite și Ungaria. În octombrie, Guvernul de la Budapesta a denunțat presiuni ale Statelor Unite în cazul unei investigații care viza companii americane din Ungaria suspectate de presupuse fraude fiscale. În replică, Statele Unite au interzis, invocând suspiciuni de corupție, accesul pe teritoriul american unor șefi ai agențiilor de verificare din Ungaria, Guvernul de la Budapesta denunțând presiuni. Partidul Fidesz, aflat la putere în Ungaria, a anunțat că tentativele de exercitare de presiuni asupra autorităților ungare sunt inadmisibile.